Cum previi infecțiile grave după operația de splină

Ce face de fapt splina și de ce lipsa ei contează

Splina este un organ situat în partea stângă sus a abdomenului, sub coaste, cam de mărimea unui pumn. Face parte din sistemul limfatic, conține globule albe care luptă împotriva microbilor și distruge celulele sanguine îmbătrânite sau deteriorate^[1]. Printre aceste globule albe se află macrofagele, celule care filtrează sângele și ajută organismul să recunoască și să distrugă bacteriile^[2].

Se poate trăi fără splină: alte organe, în special ficatul, preiau o parte din funcțiile ei, dar corpul pierde o parte din capacitatea de a lupta cu infecțiile^[1]. De aceea, viața după splenectomie presupune în primul rând gestionarea acestui risc infecțios crescut, nu limitări mari ale activității zilnice.

Cea mai frecventă cauză pentru care se scoate splina este trombocitopenia imună, o boală în care anticorpii distrug trombocitele în splină. Alte motive sunt anemia hemolitică autoimună, unele boli ereditare ale globulelor roșii (sferocitoza, siclemia, talasemia), mai rar unele limfoame sau leucemii, precum și blocarea circulației splinei sau un anevrism al arterei splenice^[2]. Splina poate fi scoasă și după ce a fost afectată într-un accident grav^[3].

De ce crește riscul de infecții grave

Persoanele fără splină sau cu o splină care nu funcționează au un risc crescut de infecții grave, precum pneumonia, septicemia (infecția sângelui) și meningita. Cele mai multe infecții pot fi totuși depășite ca de obicei, dar uneori o infecție gravă, de tipul sepsisului, se poate instala repede^[3]. Medicii numesc această situație infecție copleșitoare post-splenectomie.

Bacteriile care pun cele mai mari probleme sunt cele „încapsulate", acoperite de o capsulă protectoare: pneumococul (Streptococcus pneumoniae), meningococul (Neisseria meningitidis) și Haemophilus influenzae tip b^[4]. Pe lângă ele, persoanele fără splină sunt expuse și unor infecții transmise prin mușcătura de câine sau pisică, cum sunt cele cu bacterii din genul Capnocytophaga^[5], și unei forme severe de malarie, în zonele unde aceasta există^[3].

Riscul unei infecții grave este mic, dar rămâne prezent toată viața. Este mai mare la copiii mici decât la adulți și crește la persoanele cu siclemie, boală celiacă sau cu o boală care afectează imunitatea, cum este infecția HIV^[6].

Vaccinurile recomandate după splenectomie

Vaccinarea este principala măsură de prevenție. Schemele diferă de la o țară la alta, iar sursele de mai jos descriu recomandările din Marea Britanie și din Statele Unite, nu un program românesc. Pentru schema potrivită ție, discută cu medicul de familie, care te poate îndruma și către un medic infecționist sau către hematolog.

Ce recomandă ghidurile din Marea Britanie

Ghidul Societății Britanice de Hematologie (BSH), actualizat în 2024, spune că imunizarea persoanelor fără splină sau cu splina nefuncțională trebuie să includă vaccinurile împotriva pneumococului, meningococului și gripei. Același ghid precizează că vaccinul împotriva Haemophilus influenzae tip b (Hib) face parte din schema de vaccinare a sugarilor și nu mai este necesar la pacienții mai mari fără splină funcțională^[7]. Serviciile de sănătate britanice detaliază:

• vaccin antipneumococic, cu rapel la fiecare 5 ani^[6];
• vaccin antimeningococic ACWY și vaccin antimeningococic B^[3];
• vaccin antigripal, în fiecare an^[6];
• verificarea faptului că toate vaccinurile de rutină au fost făcute^[3].

Ce recomandă CDC în Statele Unite

CDC recomandă persoanelor cu risc crescut de boală meningococică, începând de la vârsta de 2 luni, o serie inițială de 2-4 doze de vaccin ACWY, cu rapeluri regulate cât timp riscul persistă (la fiecare 5 ani de la vârsta de 7 ani), iar de la 10 ani o serie de 3 doze de vaccin meningococic B, cu rapel la un an și apoi la fiecare 2-3 ani^[8]. Spre deosebire de ghidul britanic, CDC poate recomanda vaccinul Hib și adulților cu asplenie anatomică sau funcțională, în funcție de vaccinurile făcute anterior, precum și copiilor mai mari care urmează să fie operați de splină^[9].

Momentul vaccinării

Dacă operația este programată și există timp, vaccinurile se recomandă înainte de intervenție, pentru că scoaterea splinei slăbește sistemul imunitar^[6]. Dacă splina a fost scoasă de urgență, momentul potrivit pentru vaccinuri îl stabilește medicul după operație. Copiii fără splină pot avea nevoie de mai multe vaccinuri decât alți copii de vârsta lor, de exemplu împotriva mai multor tipuri de pneumococ^[10]; de schema lor se ocupă pediatrul sau medicul de familie, împreună cu medicul care urmărește boala de bază.

Antibiotice preventive și ce faci la primul semn de febră

Pe lângă vaccinare, serviciul britanic de sănătate recomandă un antibiotic în doză mică, luat zilnic cel puțin 2 ani după operație și, în multe cazuri, toată viața. Recomandarea este mai importantă pentru copii și tineri sub 18 ani, adulți peste 50 de ani, în primii 2 ani după operație și pentru cei cu imunitatea slăbită^[6]. Dacă nu ai putut lua antibioticul dintr-un motiv oarecare, spune-i medicului^[3]. Durata profilaxiei se decide individual, împreună cu medicul curant.

Indiferent dacă iei sau nu antibiotic preventiv, contactează imediat medicul dacă te simți rău. Cele mai multe îmbolnăviri sunt minore, dar febra, durerea de gât, durerea de cap puternică sau durerea abdominală pot fi începutul unei infecții grave, iar diagnosticul și tratamentul precoce pot salva viața^[3]. Semnele care cer consult rapid includ și tusea, durerea de cap însoțită de somnolență sau de o erupție pe piele, precum și roșeața și umflarea în jurul plăgii operatorii^[6]. La copii, febra este unul dintre motivele pentru care părinții trebuie să sune medicul^[10]. Ca regulă prudentă, febra de 38°C sau mai mult, frisoanele, confuzia sau starea generală alterată la o persoană fără splină înseamnă consult în aceeași zi; dacă starea se agravează sau apar dificultăți de respirație, somnolență marcată ori confuzie, sună la 112 sau mergi la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) și spune de la început că nu ai splină.

Medicul îți poate prescrie o rezervă de antibiotic pe care s-o ai acasă, ca s-o poți începe dacă te îmbolnăvești și nu poți ajunge repede la medic^[3]. Rezerva nu înlocuiește consultul: după prima doză, tot trebuie să fii văzut de un medic.

Precauții zilnice și situații de risc suplimentar

Viața fără splină nu impune restricții mari de activitate, dar câteva precauții reduc riscul de infecție:

• Mușcăturile de animale, mai ales de câine, cer atenție medicală urgentă; dacă ai la tine rezerva de antibiotic, începe-o^[6]. Spală imediat locul mușcăturii cu apă și săpun și anunță medicul, chiar dacă nu te simți rău^[5].
• Căpușele și țânțarii: dacă faci des drumeții sau camping, poartă haine care acoperă pielea, mai ales pantaloni lungi, și cere sfatul medicului dacă te îmbolnăvești^[3].
• Călătoriile în străinătate se discută dinainte cu medicul sau cu un cabinet de medicina călătoriilor, pentru că pot fi necesare vaccinuri și precauții suplimentare; persoanele fără splină au risc de malarie severă^[3].
• Un card sau o brățară medicală care arată că nu ai splină îi ajută pe medici și pe echipajele de urgență să afle imediat acest lucru, chiar dacă tu nu poți comunica^[3]. La copii, se recomandă o brățară medicală și anunțarea tuturor celor care îl îngrijesc, inclusiv antrenori^[10].
• Spune fiecărui medic, inclusiv medicului dentist, că nu ai splină^[6].

Cât de bine respectă pacienții aceste recomandări

Deși recomandările sunt clare, mulți pacienți nu le urmează. Un studiu din Norvegia a analizat datele tuturor celor 3.155 de persoane cu splenectomie completă din țară, între 2008 și 2020. Doar 29% primiseră măcar o doză de vaccin pneumococic conjugat, doar 4,2% primiseră două doze de vaccin meningococic ACWY, iar acoperirea pentru Hib era de 18,7%. Aproape toți copiii operați sub 10 ani erau vaccinați cu Hib și pneumococic conjugat, pentru că aceste vaccinuri fac parte din programul de vaccinare al copiilor, dar acoperirea scădea odată cu vârsta. Din cele 29 de infecții bacteriene invazive înregistrate după operație, autorii estimează că cel puțin 8 (28%) ar fi putut fi prevenite prin vaccinarea făcută conform recomandărilor naționale^[4]. De aceea merită să ții singur o evidență a vaccinurilor și să întrebi la fiecare control ce rapel urmează.

Intervențiile simple pot schimba situația. În studiul german PrePSS, 106 pacienți fără splină au primit un program de informare prin telefon, care i-a implicat și pe medicii lor de familie, și au fost comparați cu un grup de control istoric de 113 pacienți îngrijiți obișnuit. Respectarea măsurilor de prevenție a fost măsurată cu un scor care includea vaccinarea antipneumococică și antimeningococică, existența unei rezerve de antibiotic și a unui card medical. După 6 luni, scorul mediu a fost 7,70 din 10 în grupul cu intervenție, față de 3,73 în grupul de control, cu îmbunătățiri la toate componentele și cu cel mai mare câștig la rezerva de antibiotic^[11]. Pentru că grupul de comparație a fost unul istoric, nu repartizat aleatoriu, rezultatul trebuie privit cu o anumită prudență.

Concluzii

O persoană fără splină poate duce o viață normală, cu condiția să ia în serios riscul de infecție. Asta înseamnă vaccinurile recomandate, făcute complet și cu rapelurile la timp, după o schemă stabilită cu medicul de familie și cu specialistul; o discuție clară despre antibioticul preventiv și despre rezerva de antibiotic; un card sau o brățară medicală; și, mai ales, tratarea oricărei febre sau stări de rău neexplicate ca pe un motiv de consult imediat, nu ca pe o răceală care trece de la sine.