Calculii renali: litotriția, ureteroscopia sau operația percutanată?

Ce sunt calculii renali și de ce apar

Un calcul renal este o bucată solidă, formată din substanțe minerale care se depun în rinichi atunci când urina conține concentrații mari din acestea; poate fi cât un grăunte de nisip sau, rar, cât o minge de golf^[1]. Cele mai frecvente sunt calculii de calciu (oxalat sau fosfat de calciu), urmați de cei din acid uric — mai des la persoanele care mănâncă multă carne, pește și fructe de mare — și de cei struvitici, apăruți de obicei după o infecție urinară, care pot crește rapid^[1]. Riscul crește și dacă bei puține lichide, ai un istoric familial de calculi, ai mai avut unul (mai ales înainte de 25 de ani) sau iei pe termen lung anumite medicamente, cum sunt unele antiacide, diuretice sau anticonvulsivante^[2].

Când e nevoie de tratament — semnele care cer prezentare imediată

Un calcul foarte mic poate trece prin urină fără durere sau cu disconfort minim. Cei mai mari produc durere severă în lateralul abdomenului sau în zona inghinală, care vine în valuri, uneori însoțită de greață, vărsături sau sânge în urină^[3]. Dacă un calcul blochează ureterul — tubul care leagă rinichiul de vezica urinară — urina nu se mai poate scurge normal, bacteriile se pot acumula, iar rinichiul se poate infecta^[3]. Prezintă-te de urgență la camera de gardă (UPU/CPU) — sau sună la 112 dacă starea se agravează rapid — când apar febră și frisoane, vărsături, durere puternică în spate sau în lateral care nu trece, sânge în urină, urină tulbure sau urât mirositoare^[4], stare de slăbiciune marcată^[3] ori imposibilitatea de a urina sau urinatul doar în cantitate mică^[5].

Cele trei metode de tratament pentru calculii care nu trec singuri

Când un calcul e prea mare pentru a fi eliminat natural, medicul urolog alege între trei tipuri de proceduri, în funcție de mărimea și poziția calculului^[6]:

• Litotriția extracorporeală cu unde de șoc (ESWL) — un aparat plasat în afara corpului trimite unde de șoc, ghidate prin ecografie sau radiografie, care lovesc calculul din exterior și îl sparg în fragmente suficient de mici cât să treacă prin urină; procedura durează 45 de minute până la o oră și poate necesita mai multe ședințe^[6][7].
• Ureteroscopia — un tub subțire cu cameră (ureteroscop) este introdus prin uretră, prin vezică, apoi urcat prin ureter până la calcul, care este extras direct sau spart cu laser în fragmente mici; se face sub anestezie generală^[6].
• Operația percutanată (nefrolitotomia percutanată, PCNL) — se face o mică incizie în spate prin care se introduce direct în rinichi un instrument telescopic (nefroscop); calculul este extras sau spart cu laser sau energie pneumatică. Se face întotdeauna sub anestezie generală^[6].

Cum se alege metoda potrivită — ce arată studiile recente

Alegerea nu e automată: ghidurile europene de urologie consideră litotriția și ureteroscopia flexibilă opțiuni la fel de potrivite pentru calculii mici din polul inferior al rinichiului^[8]. Un studiu clinic randomizat multicentric britanic, publicat în 2025, a comparat direct cele două metode la 461 de pacienți cu calculi de până la 10 mm în polul inferior și a găsit o rată de curățare completă a calculilor mai mare după ureteroscopia flexibilă (72%) decât după litotriție (36%), fără o diferență semnificativă în starea de sănătate resimțită de pacienți la 12 săptămâni; litotriția a rămas însă metoda mai avantajoasă din punct de vedere al costului^[8]. Pentru calculii mai mari din polul inferior, de 10-25 mm, un al doilea studiu randomizat din aceeași serie, publicat tot în 2025, a comparat ureteroscopia flexibilă cu operația percutanată la 159 de pacienți: operația percutanată a avut o rată de curățare mai mare a calculilor (71% față de 48%) și a fost și mai avantajoasă ca cost, deși diferența în starea de sănătate resimțită a fost mică, ușor în favoarea operației percutanate. Decizia finală ține cont de mărimea și de poziția calculului^[6], iar discuția cu urologul curant rămâne pasul esențial^[9].

Pregătirea pentru litotriție

Înaintea litotriției, medicul trebuie informat despre o eventuală sarcină, despre toate medicamentele, suplimentele sau plantele medicinale folosite și despre consumul de alcool. De regulă se opresc temporar, la recomandarea medicului, medicamentele care subțiază sângele, cum sunt unele antiinflamatoare sau anticoagulantele. În ziua procedurii, pacientul este de obicei rugat să nu mănânce sau să nu bea nimic cu câteva ore înainte, iar medicamentele permise se iau doar cu o înghițitură mică de apă^[7].

Cum decurge procedura și ce urmează imediat după

La litotriție, pacientul stă întins pe o pernă moale, umplută cu apă, și primește medicație pentru durere sau, uneori, anestezie generală; undele de șoc, ghidate prin radiografie sau ecografie, sunt trimise spre calcul până îl sparg în fragmente. Uneori se montează temporar, înainte sau după procedură, un tub subțire (stent) care ajută scurgerea urinei din rinichi până se elimină toate fragmentele, iar pacientul primește o strecurătoare pentru a colecta bucățile eliminate prin urină. Majoritatea pacienților merg acasă în aceeași zi, după până la 2 ore de supraveghere^[7]. Ureteroscopia și operația percutanată se fac sub anestezie generală, în sala de operație^[6].

Riscuri și complicații posibile

Fiecare dintre cele trei proceduri are riscuri, pe care medicul trebuie să le explice înainte de intervenție; ele depind de tipul de tratament și de mărimea și poziția calculilor. Complicațiile pot include o infecție care se răspândește în sânge (sepsis), blocarea ureterului cu fragmente de calcul, leziuni ale ureterului, infecție urinară, sângerare în timpul intervenției sau durere^[6]. Litotriția este sigură în majoritatea cazurilor, dar are și riscuri proprii: sângerare în jurul rinichiului, care uneori cere transfuzie, infecție a rinichiului, blocarea fluxului de urină de către fragmentele de calcul — situație care poate necesita proceduri suplimentare —, rămânerea unor fragmente în organism, ulcerații la nivelul stomacului sau al intestinului subțire și probleme ale funcției renale după procedură^[7].

Rezultate și prevenirea calculilor viitori

După litotriție, rezultatul depinde de numărul, de mărimea și de localizarea calculilor, iar de cele mai multe ori procedura îi elimină pe toți^[7]. Indiferent de metoda folosită, riscul de a forma calculi noi rămâne: până la jumătate dintre persoanele care au avut un calcul renal vor mai avea unul în următorii cinci ani^[10]. Cea mai importantă măsură de prevenție este să bei suficiente lichide, mai ales apă^[11], iar urina ar trebui să rămână deschisă la culoare^[10]. În funcție de tipul de calcul pe care l-ai avut, medicul sau un dietetician pot recomanda și reducerea sării și a proteinei animale, evitarea alimentelor bogate în oxalați — precum spanacul, tărâțele de grâu sau alunele — și asigurarea unui aport adecvat de calciu din alimente, care nu crește riscul de calculi de calciu, ci poate ajuta la prevenirea lor^[11].

Concluzii

Un calcul renal mic trece adesea singur, dar durerea severă, febra sau incapacitatea de a urina cer prezentare de urgență. Pentru calculii care nu se elimină natural, litotriția, ureteroscopia și operația percutanată sunt trei opțiuni cu rezultate și riscuri diferite, iar alegerea potrivită se face împreună cu medicul urolog, în funcție de calculul concret al fiecărui pacient. Prevenirea unui nou episod, prin hidratare și, dacă e cazul, ajustări alimentare, rămâne parte din tratament la fel de mult ca procedura în sine.