Operația de pterigion: cum decurge excizia și cât de des revine

Ce este pterigionul și de ce apare

Pterigionul este o formațiune necanceroasă de țesut care începe în conjunctivă — membrana subțire și transparentă a ochiului —, acoperă partea albă a acestuia (sclera) și se extinde pe cornee. De obicei este ușor ridicat și are vase de sânge vizibile; poate apărea la un singur ochi sau la amândoi^[1]. Este mai frecvent în regiunile tropicale și este asociat cu expunerea cronică la radiațiile ultraviolete; crește de obicei lent, în decurs de luni sau ani^[2]. Cauza exactă nu este cunoscută, dar apare mai des la persoanele expuse mult timp la soare, vânt, praf sau nisip — de exemplu la cei care lucrează în aer liber, fermieri, pescari sau persoane care trăiesc aproape de ecuator. La copii este rar întâlnit^[1].

Cum se manifestă și cum se pune diagnosticul

Semnul principal este o zonă ridicată, albicioasă, cu vase de sânge vizibile, la marginea internă sau externă a corneei. Uneori pterigionul nu dă niciun simptom; alteori se inflamează și produce senzație de arsură, iritație sau senzație de corp străin în ochi. Dacă țesutul se extinde suficient de mult pe cornee, vederea poate fi afectată^[1]. Poate provoca și roșeață sau o modificare vizibilă a aspectului ochiului, iar la unii pacienți apare astigmatism, care duce la vedere încețoșată^[2].

Diagnosticul se pune printr-un examen oftalmologic complet, în care medicul privește cu microscopul structurile din partea din față a ochiului și recunoaște aspectul țesutului care crește dinspre albul ochiului spre cornee^[2]; de regulă nu sunt necesare investigații suplimentare^[1]. În marea majoritate a cazurilor, un pterigion nu creează probleme și nu are nevoie de operație — persoanele cu un pterigion diagnosticat ar trebui însă văzute anual de un medic oftalmolog, ca afecțiunea să poată fi tratată înainte să ajungă să afecteze vederea^[1].

Ce se poate face fără operație

Tratamentul de primă intenție, în cele mai multe cazuri, este doar protecția și calmarea ochiului: lacrimi artificiale, care păstrează ochiul umed și pot preveni inflamarea și creșterea în continuare a pterigionului; la nevoie, medicul poate recomanda picături slabe cu corticosteroizi pentru a calma inflamația^[1]. Lubrifierea se poate face și cu geluri sau unguente, care ajută la roșeață și la iritație^[2]. Pentru că pterigionul poate reveni chiar și după ce a fost operat, intervenția chirurgicală este de obicei rezervată cazurilor serioase^[2]; în practică se operează mai ales când formațiunea împiedică vederea, uneori și din motive estetice^[1].

Protejarea ochilor de lumina ultravioletă — ochelari de soare și o pălărie cu boruri purtată în aer liber — este măsura prin care această afecțiune poate fi prevenită^[1]. Ochelarii de soare ar trebui să blocheze razele UVA și UVB, iar ochelarii de vedere să aibă un tratament de protecție UV^[2].

Cum decurge operația: tehnicile chirurgicale

Tehnica de bază presupune îndepărtarea țesutului de pterigion, urmată de acoperirea zonei cu o grefă de conjunctivă recoltată chiar din ochiul pacientului (autogrefă) — variantă preferată simplei excizii, pentru că este urmată de rate mai mici de recidivă^[3]. Într-o analiză retrospectivă a 176 de ochi operați de un singur chirurg printr-o tehnică modificată de autogrefă limbo-conjunctivală, în care capul pterigionului a fost mai întâi „decapitat” cu un ac fin, iar grefa a cuprins și aproximativ jumătate din palisadele limbului, pterigionul a recidivat la 1,7% dintre ochi, fără nicio complicație legată de grefă. Urmărirea mediană fără recidivă a fost de aproximativ 2 ani, iar cel mai lung interval de urmărire a ajuns la aproape 20 de ani; vârsta mai înaintată a pacientului a fost singurul factor asociat cu un risc mai mic de recidivă^[4].

Grefa de conjunctivă poate fi fixată cu fire de sutură sau, într-o variantă mai nouă, fără niciun fixator extern, bazându-se doar pe sângele propriu al pacientului pentru a o lipi la loc. O analiză care a adunat rezultatele a 11 studii randomizate, cu 833 de participanți în total, a arătat că metoda fără fire scurtează semnificativ durata operației, dar crește riscul ca grefa să se desprindă sau să se retracteze; în schimb, fixarea cu fire de sutură este mai des asociată cu senzația de corp străin în ochi după operație. Rata de recidivă și celelalte complicații urmărite — sângerare la nivelul grefei, granulom, umflarea conjunctivei — nu au diferit semnificativ între cele două metode^[3].

Pentru a reduce și mai mult riscul de recidivă s-au încercat tratamente adjuvante, printre care picături cu mitomicină C sau cu 5-fluorouracil, folosite în săptămâna dinaintea operației. Într-un studiu randomizat pe 90 de pacienți cu pterigion, împărțiți în trei grupuri egale și operați apoi prin excizie cu autogrefă de conjunctivă, rata de recidivă la 6 luni a fost de 6,7% la cei care au primit picături cu mitomicină C, 13,3% la cei cu 5-fluorouracil și 20% la cei care au primit un preparat fără efect (placebo)^[5]. Fiecare grup a avut doar 30 de pacienți, așa că aceste cifre arată o direcție, nu o certitudine.

Riscuri și complicații

Principalul risc pe termen lung este recidiva: pterigionul poate reveni după ce a fost îndepărtat^[1]. Complicațiile legate direct de grefa de conjunctivă includ desprinderea sau retracția acesteia, sângerarea la nivelul grefei, apariția unui granulom, umflarea conjunctivei și senzația de corp străin în ochi după operație — riscuri care variază în funcție de metoda aleasă pentru fixarea grefei^[3]. O inflamație care se menține la nivelul ochiului poate face pterigionul să crească mai departe pe cornee, iar cine a avut un pterigion și simte că simptomele revin ar trebui să se prezinte din nou la medicul oftalmolog^[1].

Recuperarea după operație

În seria de pacienți urmăriți după autogrefa limbo-conjunctivală, simptomele din perioada de după operație au fost trecătoare^[4]. Dacă grefa a fost fixată cu fire de sutură, senzația de corp străin în ochi este mai frecventă decât în varianta fără fire^[3]. Pentru că pterigionul poate reveni și la ani de la operație, controalele oftalmologice anuale rămân necesare; orice roșeață sau iritație care se instalează din nou pe ochiul operat trebuie semnalată medicului oftalmolog^[1].

Concluzii

Pterigionul este, în majoritatea cazurilor, o afecțiune benignă care poate fi gestionată ani de zile doar cu lacrimi artificiale și protecție solară. Operația devine o opțiune atunci când formațiunea ajunge să împiedice vederea, uneori și din motive estetice, iar grefa din conjunctiva proprie limitează recidivele mai bine decât simpla îndepărtare a țesutului. Modul exact în care este fixată grefa și eventualele picături folosite înainte de operație țin de decizia chirurgului, adaptată fiecărui caz. Niciun pacient nu trebuie să se aștepte la o garanție absolută împotriva reapariției pterigionului, motiv pentru care urmărirea periodică la medicul oftalmolog rămâne parte din tratament, nu doar un pas opțional după operație.