Torsiunea testiculară: urgența chirurgicală în care fiecare oră contează

Ce este torsiunea testiculară

Fiecare testicul atârnă în scrot de cordonul spermatic — structura care îl susține și prin care trec vasele de sânge ce îi aduc oxigenul^[1][2]. Torsiunea apare atunci când acest cordon se răsucește: circulația către testicul și către țesuturile din jur se oprește brusc, iar testiculul poate suferi leziuni definitive^[1]. Dacă răsucirea nu este corectată repede, testiculul poate muri^[2]. Riscul de a-l pierde crește când fluxul de sânge rămâne oprit mai mult de 6 ore, deși uneori testiculul își pierde funcția și după un interval mai scurt^[1].

Cine este la risc și ce declanșează torsiunea

Torsiunea testiculară este cea mai frecventă urgență pediatrică a aparatului genito-urinar și apare cel mai des la adolescenți, la scurt timp după pubertate^[2]. Distribuția pe vârste este bimodală: cele mai multe cazuri apar în primul an de viață și apoi între 12 și 18 ani, deși există cazuri și la adulți^[3]; peste 25 de ani este însă neobișnuită^[2].

Factorul de risc anatomic principal este o variantă de fixare a testiculului numită deformare „în limbă de clopot" (bell-clapper)^[3]. În general, unii bărbați sunt mai predispuși din cauza unor defecte ale țesutului conjunctiv din scrot^[1]. Torsiunea poate urma unei lovituri la nivelul scrotului sau unui efort fizic intens, dar în multe cazuri nu are o cauză clară și se poate produce oricând, inclusiv în somn^[1][2]. Un istoric familial de torsiune crește riscul, chiar dacă nu este întotdeauna cunoscut^[2].

Cum recunoști torsiunea testiculară

Semnul dominant este durerea bruscă și severă la un testicul, de regulă pe o singură parte, care poate apărea fără niciun motiv evident^[1][2]. Se adaugă frecvent umflarea, înroșirea și sensibilitatea extremă a scrotului, iar testiculul afectat poate fi tras mai sus decât normal^[1][2]. Greața și vărsăturile însoțesc des durerea, iar unii pacienți au și durere abdominală, care poate abate atenția de la testicul^[1][2].

Nu orice durere puternică în scrot înseamnă torsiune, dar, pentru că această cauză nu poate fi exclusă înainte de examinare, orice durere scrotală severă se tratează ca o urgență^[2]. O precizare utilă pentru cine evaluează un astfel de caz: prezența sau absența reflexului cremasterian (contracția scrotului la atingerea feței interne a coapsei) nu este un indicator de încredere și nu permite excluderea torsiunii^[3]. Există și torsiunea intermitentă, în care testiculul se răsucește și se desface singur, iar durerea severă apare și trece la fel de brusc; și ea trebuie evaluată, pentru că episodul se poate repeta, desfacerea poate fi incompletă, iar testiculul poate fi lezat chiar dacă durerea s-a ameliorat^[2].

De ce contează fiecare oră

Șansa de a salva testiculul ține de timpul scurs de la debutul durerii până la tratament — interval care include drumul până la spital, evaluarea și operația. Dacă tratamentul are loc în primele 6 ore de la apariția durerii, șansa de a salva testiculul depășește 90%; după 24 de ore, ea scade sub 10%^[2].

O trecere în revistă a zece studii, însumând 1.529 de cazuri confirmate de torsiune, a găsit o rată globală de salvare de 41,5% (între 12% și 82% de la un studiu la altul) și o rată de orhiectomie — îndepărtarea testiculului — de 58,5%. Salvarea a fost cea mai probabilă în primele șase ore de la debutul simptomelor și a scăzut abrupt după acest interval^[4].

Un studiu retrospectiv dintr-un singur centru, pe 109 pacienți tratați pentru torsiune (dintre care 34% au ajuns la orhiectomie), a arătat că singurul factor care a prezis independent pierderea testiculului a fost durata simptomelor înainte de prezentarea la spital: un interval de 6-24 de ore a fost asociat cu un risc de aproximativ 12 ori mai mare, iar peste 24 de ore riscul a fost de sute de ori mai mare — o estimare cu o marjă de eroare foarte largă, din cauza numărului mic de cazuri. Modelul folosit de autori a plasat probabilitatea de 50% de a pierde testiculul la aproximativ 23 de ore de la debutul durerii. În schimb, timpul petrecut în spital, de la triaj până la începerea operației (median 4,1 ore), nu a diferit semnificativ între pacienții care și-au păstrat testiculul și cei care l-au pierdut^[5].

Concluzia practică a autorilor: recunoașterea rapidă a simptomelor și prezentarea imediată la urgențe pot salva mai multe testicule decât optimizarea suplimentară a circuitului din spital^[5].

Diagnosticul: examen clinic, ecografie Doppler, scorul TWIST

Medicul examinează scrotul și caută sensibilitatea extremă, umflătura și poziția mai ridicată a testiculului afectat^[1]. Ecografia Doppler scrotală arată dacă mai există flux de sânge în testicul: în torsiunea completă fluxul lipsește, iar într-o răsucire parțială el poate fi doar redus^[1]. Atenție însă: o ecografie normală nu exclude diagnosticul^[3].

În evaluarea inițială poate fi folosit și scorul TWIST (Testicular Workup for Ischemia and Suspected Torsion), care ajută la decizia clinică, dar nu trebuie folosit izolat; consultul urologic nu se amână, pentru că rezultatul depinde de timp^[3]. Când tabloul clinic este tipic, unii urologi duc pacientul direct în sala de operație, fără să mai aștepte imagistica^[2].

Cum decurge operația

Operația trebuie făcută cât mai repede după apariția simptomelor^[1]. Chirurgul desface cordonul răsucit și verifică dacă testiculul mai este viabil^[1][2]. Dacă este, îl fixează de peretele interior al scrotului — procedura numită orhidopexie — pentru a preveni o nouă răsucire^[1]. Testiculul de partea opusă este adesea fixat în același timp operator, pentru că și el are un risc crescut de torsiune în viitor^[1][2].

Uneori, înaintea operației, medicul poate încerca desfacerea manuală a răsucirii — o manevră externă, fără incizie, făcută de exemplu în așteptarea transferului sau a consultului urologic^[3]. Ea nu înlocuiește însă operația, care rămâne necesară^[2].

Când testiculul nu mai poate fi salvat

Dacă la explorarea chirurgicală țesutul testicular este deja mort, testiculul este îndepărtat — orhiectomie^[1][2]. Un singur testicul este, în general, suficient pentru funcțiile obișnuite: producerea de testosteron și contribuția la obținerea unei sarcini; în cazuri rare, torsiunea poate totuși crește riscul de infertilitate^[2]. Pentru cine își dorește mai târziu un aspect simetric, există implanturi testiculare care pot fi montate chirurgical, la distanță de operația inițială^[2].

Ce urmează după operație

Dacă torsiunea este descoperită devreme și tratată imediat, testiculul poate funcționa mai departe normal^[1]. Când circulația a fost oprită timp îndelungat, testiculul se poate micșora — uneori abia la zile sau luni după corectarea torsiunii — și poate ajunge să fie îndepărtat ulterior; în aceleași situații este posibilă și o infecție severă a testiculului și a scrotului^[1]. Fixarea chirurgicală are tocmai rolul de a preveni o nouă răsucire, atât de partea operată, cât și de partea opusă^[1].

Un lucru pe care orice adolescent ar trebui să îl audă acasă: durerea testiculară nu se ascunde din jenă și nu se lasă „să treacă de la sine". Nu e nimic rușinos în a spune unui adult că te doare brusc și tare în scrot — este cel mai bun mod de a nu pierde un testicul^[2].

Concluzii

Torsiunea testiculară este una dintre puținele urgențe chirurgicale în care câteva ore de întârziere decid dacă testiculul mai poate fi salvat sau nu. Orice durere bruscă și severă la un testicul, la orice vârstă, trebuie tratată ca atare: mergi imediat la cea mai apropiată Unitate de Primiri Urgențe sau Compartiment de Primiri Urgențe, iar dacă deplasarea rapidă nu este posibilă, sună la 112. Nu aștepta o programare la medicul de familie și nu aștepta să vezi dacă durerea trece de la sine — fereastra în care testiculul mai poate fi salvat se închide repede, iar momentul în care ajungi la spital este ceea ce contează cel mai mult.