Hidrocelul: cauze, diagnostic și cum decurge operația de hidrocelectomie

Ce este hidrocelul și de ce apare

Hidrocelul este o colecție de lichid care se adună în scrot, în jurul testiculului, în interiorul sacului care îl înconjoară. Poate apărea pe o singură parte sau pe ambele și, de obicei, nu este dureros. Este mai frecvent la sugari, mai ales la cei născuți prematur, dar poate apărea la orice vârstă.^[1]

La băieți, testiculele se formează la început în abdomen și, înainte de naștere, coboară spre scrot. Odată cu ele împing în jos și o prelungire a învelișului care căptușește abdomenul, prelungire care formează un săculeț în jurul testiculului; în mod normal, partea de sus a acestui săculeț se închide înainte de naștere, iar lichidul rămas în interior este absorbit de organism.^[2] Canalul prin care coboară testiculul se numește canal inghinal.^[3] Dacă săculețul se închide, dar o cantitate de lichid rămâne prinsă în jurul testiculului, este vorba despre un hidrocel necomunicant. Dacă partea de sus rămâne deschisă, lichidul circulă liber între abdomen și scrot — este un hidrocel comunicant, care poate duce la o hernie inghinală, pentru că prin aceeași deschidere pot aluneca spre scrot și organe din abdomen, de pildă o porțiune de intestin.^[1][2]

La băieții mai mari și la adulți, hidrocelul poate apărea și fără legătură cu dezvoltarea din viața intrauterină: după o lovitură în scrot sau după o inflamație provocată de o infecție.^[2] O colecție de lichid apărută ca reacție la un traumatism, la o infecție sau la o torsiune testiculară se numește hidrocel reactiv.^[1]

Cum se manifestă și cum se diagnostichează

Semnul principal este o umflătură a scrotului sau a regiunii inghinale, de obicei nedureroasă. La băieții mai mari, umflătura poate da disconfort, iar unii sugari resimt totuși durere — devin mai iritabili, plâng mai des și își trag picioarele spre burtă.^[2][4]

Mărimea se poate schimba în cursul zilei: scrotul pare mai mare spre finalul zilei sau când copilul plânge și mai mic atunci când copilul doarme ori stă liniștit. Variația apare mai ales la hidrocelul comunicant, în care lichidul poate circula între abdomen și scrot.^[4]

Medicul pune diagnosticul prin examen clinic: verifică abdomenul și regiunea inghinală, caută și palpează umflătura, încearcă să simtă testiculul prin lichid (uneori nu reușește, dacă lichidul este în cantitate mare) și apasă ușor ca să vadă dacă dimensiunea se schimbă. Folosește apoi o sursă de lumină pentru transiluminare: în cazul unui hidrocel, scrotul pare plin de lichid limpede, iar dacă se văd alte țesuturi poate fi vorba despre o hernie. Rar, se adaugă o ecografie, pentru confirmarea diagnosticului sau pentru a exclude o torsiune testiculară ori o hernie inghinală.^[2][3]

Niciunul dintre cele două tipuri de hidrocel nu este, în sine, periculos. Dar o durere bruscă și intensă a scrotului, însoțită de umflare, poate însemna o torsiune testiculară sau o hernie inghinală care s-a blocat — situații care au nevoie de tratament imediat.^[2] În acest caz mergeți fără întârziere la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU/CPU) sau sunați la 112, indiferent de oră. Același lucru este valabil dacă apar vărsături, durere foarte intensă la atingere, o culoare vineție a scrotului sau a regiunii inghinale, febră sau diaree — semne că o hernie s-a strangulat, ceea ce poate bloca intestinul sau îi poate tăia circulația sângelui.^[4]

Tratamentul hidrocelului la copii și la adulți

La sugari, hidrocelul necomunicant se resoarbe de obicei în primul an de viață, pe măsură ce organismul absoarbe lichidul rămas; până la vârsta de 1 an, chirurgul recomandă de regulă doar urmărirea evoluției. Dacă hidrocelul persistă după 1 an, este nevoie de operație. Hidrocelul comunicant nu se vindecă de la sine și se operează, pentru că poate duce la o hernie.^[1][2] Când hidrocelul este reactiv — provocat de o infecție sau de o inflamație — tratamentul se adresează cauzei, cu antibiotice sau antiinflamatoare.^[1]

La bărbații adulți, situația este mult mai puțin standardizată. Hidrocelul este una dintre cele mai frecvente afecțiuni urologice, dar marile asociații de urologie nu au ghiduri pentru tratamentul lui la adult. Un sondaj internațional la care au răspuns 437 de urologi (51% dintre cei invitați) din șase țări a arătat diferențe mari de practică: 53% făceau atât operații, cât și puncții (aspirarea lichidului cu acul), 39% doar operații, iar 8% doar puncții. Operația a fost preferată pentru hidrocelele mari (78,8%, față de 37,5% pentru cele mici), la pacienții mai tineri (66% pentru cei sub 50 de ani, față de 41,2% pentru cei de 70 de ani și peste), la cei fără alte boli asociate (62,3%, față de 23,1% la pacienții cu mai multe boli) și la cei care nu luau medicamente antitrombotice (53,5%, față de 36,5%). Cei mai mulți urologi au considerat că satisfacția pacientului este mai mare după operație (53,8%) decât după puncție (9,9%), deși credeau totodată că operația provoacă mai des complicații — hematom în 77,8% din cazuri, față de 8,8% după puncție. Concluzia autorilor este că tratamentul hidrocelului la adult variază considerabil, atât în interiorul fiecărei țări, cât și între țări.^[5]

Cum decurge operația de hidrocel (hidrocelectomia)

La copii, operația se face sub anestezie generală și durează în jur de 30 de minute, după care copilul rămâne aproximativ o oră în camera de trezire. Chirurgul face o incizie mică în pliul dintre coapsă și abdomenul inferior, scurge lichidul, închide săculețul și suturează pielea cu fire resorbabile. Nu este nevoie de plasa sintetică folosită la hernia adultului.^[2] La hidrocelul necomunicant se îndepărtează și o porțiune din săculeț, iar la cel comunicant se închide, în plus, defectul herniar. Sugarii născuți prematur, aflați sub 60 de săptămâni de la concepție, pot avea nevoie de o noapte de spitalizare, pentru monitorizarea respirației după anestezie.^[1]

La adulți, tehnicile principale sunt procedura Winkelman/Jaboulay (săculețul este deschis și răsfrânt în jurul testiculului, nu îndepărtat), procedura Lord și excizia sacului, în care porțiunea în exces este tăiată și îndepărtată.^[6][7] Un studiu clinic randomizat pe 72 de bărbați adulți a comparat excizia sacului cu bisturiul armonic față de procedura Jaboulay: edemul scrotal și senzația de masă în scrot au fost mai frecvente în grupul cu procedura Jaboulay, fără ca diferența să fie semnificativă statistic; seromul și infecția plăgii au apărut la fel de des în ambele grupuri, iar satisfacția pacienților privind aspectul estetic final, evaluată la 3 luni, a fost mai bună după excizia sacului.^[6]

Un alt studiu, retrospectiv, pe 102 bărbați operați între 2011 și 2022, a comparat procedura Jaboulay cu folosirea unui dispozitiv de sigilare a vaselor de sânge. Operația a durat semnificativ mai puțin în grupul cu dispozitivul de sigilare (în medie 31,9 minute, față de 37,4), iar spitalizarea a fost mai scurtă (1,2 zile, față de 1,5). Ratele de complicații au fost mici cu ambele tehnici și niciun pacient nu a avut o recidivă a hidrocelului.^[7]

Riscuri și complicații posibile

La copii, rezultatele operației sunt foarte bune, iar riscurile sunt mici; cei mai mulți copii au dureri ușoare după intervenție.^[4] La adulți, studiul retrospectiv pe 102 pacienți a raportat rate mici de complicații cu ambele tehnici chirurgicale.^[7]

Cea mai obișnuită neplăcere este umflarea temporară a regiunii inghinale și a scrotului, care se retrage de obicei în una-două săptămâni.^[4] Poate apărea și un hematom, adică o acumulare de sânge la locul operației: urologii din sondajul internațional îl considerau complicația cea mai probabilă după operație, mult mai frecventă decât după puncție.^[5] Seromul și infecția plăgii sunt mai rare și au apărut la fel de des cu ambele tehnici în studiul randomizat.^[6] Recidiva hidrocelului este posibilă, dar în studiul retrospectiv pe 102 pacienți nu a apărut la niciun operat.^[7]

Hidrocelul afectează foarte rar capacitatea de a avea copii mai târziu în viață.^[3]

Recuperarea după operație

La copii, operația este de obicei ambulatorie — copilul merge acasă în aceeași zi.^[1][4] Incizia se închide cu fire care se resorb singure și este acoperită cu un adeziv steril, care se desprinde treptat, de la sine, în 5-10 zile; nu trebuie desprins, frecat sau zgâriat, pentru că plaga se poate redeschide înainte de vindecare. Zona se ține curată și uscată, iar la bebeluși scutecul se schimbă des. Băile în cadă se evită în primele zile, iar scăldatul în piscină, aproximativ o săptămână.^[1][4]

Durerea de după operație este de obicei mică și se controlează cu medicamentele obișnuite recomandate de medic.^[4] Copilul evită sportul și efortul fizic între 2 și 4 săptămâni, în funcție de vârstă și de indicația chirurgului.^[1][4] Controlul după operație diferă de la un spital la altul: unii chirurgi programează o vizită la 2-4 săptămâni, ca să verifice vindecarea^[1], alții sună familia la 5-7 zile și renunță la vizită dacă totul merge bine.^[2]

La adulți, spitalizarea este scurtă: în studiul retrospectiv de mai sus a durat, în medie, între 1,2 și 1,5 zile, în funcție de tehnica folosită.^[7] Perioada de repaus și momentul în care se pot relua activitățile obișnuite le stabilește chirurgul, în funcție de operație și de evoluția plăgii.

Indiferent de vârstă, luați legătura cu medicul dacă apar febră (38,5°C sau mai mult), înroșire, scurgeri sau sângerare la nivelul inciziei, durere care nu cedează la medicația prescrisă, umflare care se accentuează după două-trei zile sau vărsături care durează mai mult de 24 de ore.^[1][4]

Concluzii

Hidrocelul este, în marea majoritate a cazurilor, o problemă benignă: la bebeluși se resoarbe frecvent de la sine în primul an de viață, iar când este nevoie de operație, aceasta este scurtă și cu risc mic. Important este să nu confundați un hidrocel, care se umflă lent și de obicei nu doare, cu o durere scrotală apărută brusc — aceasta cere întotdeauna evaluare de urgență, pentru a exclude o torsiune testiculară. La adulți nu există deocamdată un consens între specialiști, așa că merită să discutați cu medicul urolog atât varianta puncției, cât și pe cea a operației, cu avantajele și riscurile fiecăreia.