Operația de adenoide (adenoidectomia): când e nevoie și cum decurge

Ce sunt adenoidele și de ce contează

Adenoidele sunt niște glande situate în spatele nasului, deasupra cerului gurii, într-o zonă numită nazofaringe. Aerul trece peste ele de fiecare dată când respiri. Operația prin care sunt scoase se numește adenoidectomie. De cele mai multe ori, adenoidele se îndepărtează în același timp cu amigdalele — intervenția de scoatere a amigdalelor se numește amigdalectomie — dar pot fi scoase și separat. Adenoidectomia se face de cele mai multe ori la copii: adenoidele se micșorează în mod natural pe măsură ce copilul crește, iar adulții au nevoie foarte rar de o astfel de intervenție.^[1]

Când devine necesară operația

Medicul poate recomanda scoaterea adenoidelor atunci când acestea sunt mărite și blochează căile respiratorii ale copilului. Semnele includ sforăit puternic, dificultăți de respirație pe nas și episoade în care copilul pare că nu mai respiră pentru scurt timp în timpul somnului. O altă situație frecventă este cea a copiilor cu infecții de ureche dese, care continuă în ciuda tratamentului cu antibiotice, provoacă pierdere de auz sau îl fac pe copil să lipsească des de la școală. Adenoidectomia poate fi recomandată și atunci când amigdalita revine constant.^[1]

Legătura dintre adenoide și ureche apare clar în cazul otitei seroase (lichid în urechea medie), care poate provoca pierdere temporară de auz și, dacă durează mult, poate afecta vorbirea și progresul școlar al copilului. Dacă lichidul nu se retrage în mai mult de 3 luni, copilul poate fi trimis la specialist pentru teste de auz. Tratamentul de specialitate intervine când simptomele îi încurcă învățarea și dezvoltarea, când avea deja o pierdere severă de auz înainte sau când are sindrom Down ori despicătură de palat — situații în care otita seroasă trece mai greu de la sine. Cele două tratamente principale sunt aparatele auditive temporare și tuburile de dren, mici tuburi montate chirurgical în timpan, care scurg lichidul și țin timpanul deschis; ele cad de la sine, de obicei în 6-12 luni. Ocazional se recomandă și o operație de scoatere a glandelor din spatele nasului, adică adenoidectomia.^[2]

Apneea de somn înseamnă că respirația se oprește și repornește în timpul somnului, iar amigdalele sau adenoidele mari se numără printre lucrurile de care a fost legată. Riscul crește cu vârsta, dar apneea de somn apare și la copii și la tineri. În somn se văd sforăitul puternic, opririle și repornirile respirației, zgomotele de sufocare sau de înecare și trezirile repetate; ziua pot apărea oboseala accentuată, dificultatea de concentrare, schimbările de dispoziție și durerea de cap la trezire. Apneea de somn are nevoie de tratament, pentru că netratată poate duce la tensiune arterială mare, la un risc mai mare de accident vascular cerebral, la diabet de tip 2, la boli de inimă și la tulburări de dispoziție; între tratamentele folosite se numără și o operație care ușurează respirația, de exemplu scoaterea amigdalelor mari.^[3]

Ce se încearcă înainte de operație

Operația nu este prima soluție luată în calcul. Amigdalita, de exemplu, este de cele mai multe ori virală și trece de la sine în câteva zile; scoaterea amigdalelor este foarte rar necesară și se ia în calcul doar dacă infecțiile severe revin constant.^[4] În cazul otitei seroase, medicul așteaptă adesea să vadă dacă lichidul din ureche se retrage singur — lucru care se întâmplă de obicei în câteva luni — și poate recomanda, cât timp se așteaptă ameliorarea, o metodă numită autoinflație, care ajută lichidul din ureche să se scurgă: fie umflarea unui balon special pe o nară, pe rând, fie înghițirea cu nările ținute închise. Trebuie repetată de mai multe ori pe zi, motiv pentru care de obicei nu se recomandă la copiii sub 3 ani. Abia dacă hipoacuzia persistă, este deja severă sau afectează clar învățarea copilului, intervine discuția despre tratamentul de specialitate, inclusiv adenoidectomia.^[2] Un argument în plus pentru răbdare este că adenoidele se micșorează de la sine pe măsură ce copilul crește.^[1]

Cum te pregătești pentru operație

Indicațiile exacte de pregătire le dă echipa medicală care operează. Când se scot și amigdalele, chirurgul poate cere analize de sânge (hemoleucogramă, electroliți, factori de coagulare), un consult și istoricul medical al copilului; spune-i întotdeauna ce medicamente ia copilul, inclusiv cele cumpărate fără rețetă, plantele și vitaminele.^[5] Cu o săptămână înainte de intervenție, nu se dau copilului medicamente care subțiază sângele (precum aspirina sau ibuprofenul), decât dacă chirurgul spune altfel. În noaptea dinaintea operației, copilul nu trebuie să mănânce sau să bea nimic după miezul nopții, inclusiv apă. În dimineața intervenției, orice medicament indicat de medic se administrează cu o înghițitură mică de apă.^[1]

Cum decurge intervenția

Adenoidectomia se face sub anestezie generală — copilul doarme și nu simte durere pe durata operației. Chirurgul folosește un instrument mic pentru a menține gura deschisă, apoi îndepărtează glandele adenoide cu o chiuretă (un instrument în formă de lingură) sau cu un alt instrument care taie țesutul moale. Unii chirurgi folosesc electrocauterul (căldură electrică) pentru a îndepărta țesutul și a opri sângerarea, sau energie de radiofrecvență (o metodă numită coblație); poate fi folosit și un microdebrider, un instrument de tăiere fină. Uneori se folosește un material absorbant pentru a controla sângerarea. După operație, copilul rămâne în sala de recuperare până se trezește și poate respira ușor, tuși și înghiți — de cele mai multe ori, în câteva ore. Adenoidele sunt adesea scoase în același timp cu amigdalele, printr-o singură operație sub aceeași anestezie.^[1]

Riscuri și complicații posibile

Ca la orice anestezie generală, există riscul unor reacții la medicamente sau al unor probleme de respirație. Riscurile intervenției în sine sunt sângerarea și infecția. În cazuri rare, țesutul adenoidian poate crește la loc, dar de cele mai multe ori acest lucru nu provoacă probleme; dacă este nevoie, adenoidele pot fi scoase din nou.^[1] Când operația se face împreună cu amigdalectomia, riscurile se adaugă: sângerarea de după operație poate trece neobservată și devine vizibilă abia atunci când copilul varsă sânge, iar unii copii nu reușesc să bea suficiente lichide și au nevoie de perfuzie pentru hidratare; există și riscul unei leziuni la nivelul uvulei (omușorul).^[5]

Recuperarea acasă

Copilul merge acasă în aceeași zi cu operația. Recuperarea completă durează, în general, 1-2 săptămâni, timp în care este important să respecți indicațiile primite de la medic pentru îngrijirea la domiciliu.^[1] Dacă operația a inclus și scoaterea amigdalelor, în prima săptămână copilul ar trebui ferit de persoane bolnave, pentru că e mai ușor de infectat în acest interval, și ar trebui să evite sportul sau activitatea intensă timp de două săptămâni, ca să nu crească riscul de sângerare.^[5]

Ce rezultate poți aștepta

După operație, majoritatea copiilor respiră mai bine pe nas, au dureri în gât mai rare și mai ușoare și fac mai puține infecții de ureche.^[1] Când s-au scos și amigdalele, numărul infecțiilor în gât scade de cele mai multe ori, dar copilul poate face în continuare unele episoade.^[5]

Concluzii

Adenoidectomia este o operație făcută mai ales la copii, sub anestezie generală și cu plecare acasă în aceeași zi, care rezolvă de obicei problema pentru care a fost recomandată: respirație blocată pe nas, sforăit și pauze de respirație în somn, sau infecții de ureche repetate. Nu este prima soluție încercată — de cele mai multe ori medicul urmărește mai întâi evoluția naturală și tratamentele mai puțin invazive — dar atunci când obstrucția sau infecțiile persistă, majoritatea copiilor respiră mai bine pe nas după operație, au dureri în gât mai rare și mai ușoare și fac mai puține infecții de ureche.